Bucătăria este una dintre camere în care ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Aici gătim, aici servim masa și nu de puține ori ne primim oaspeții tot în bucătărie, la o ceașcă de cafea sau ceai. Prin urmare, nu puține sunt persoanele care își doresc o bucătărie perfectă. Iar în acest sens trebuie să ne alegem mobilierul cu mare atenție astfel încât să ne asigure cele mai bune condiții.

De aceea am pregătit mai multe sfaturi practice cu ajutorul cărora vei putea alege mult mai ușor mobila bucatarie la comanda care să nu te dezamăgească.

Iată așadar care sunt sfaturile pe care ți le-am pregătit:

Ține cont de zonele de lucru de care ai nevoie dar și de forma bucătăriei

Bucătăria o folosești, în general, pentru a pregăti diferite mâncăruri, așa că vei avea nevoie de mai multe spații cât mai bine organizate pentru a-ți face munca mai ușoară. În bucătărie trebuie să se regăsească un spațiu pentru provizii, o zonă de păstrare, o chiuvetă, o zonă de preparare dar și plita unde vei găti. Cu cât acestea sunt mai eficient organizate, cu atât vei evita pierderea timpului. Iar în bucătărie fiecare minut contează!

De asemenea, bucătăriile pot avea diferite forme. Acestea pot fi în linie, cu insulă, în formă de L sau U, dar și în linii paralele. Alegerea o vei face în funcție de stilul bucătăriei tale, iar producătorul va ști cu siguranță care sunt cele mai bune sugestii pentru tine.

Cu siguranță este dificil să găsești un set standard de mobilier potrivit bucătăriei tale, iar de aceea sugestia noastră este aceea de a merge exclusiv către mobila realizată la comandă.

Mobilierul pe niveluri îți eficientizează spațiul pe care îl ai la dispoziție

Într-o bucătărie 100% perfectă trebuie să îți structurezi mobilierul astfel încât să garantezi spațiul de depozitare pentru toate accesoriile de care vei avea nevoie în timpul gătitului.

Optează pentru dulapurile care se amplasează pe perete, iar obiectele pe care le folosești în mod frecvent trebuie puse la locuri cât mai accesibile, în timp ce pe acelea pe care le folosești mai rar le poți pune la înălțime, astfel încât să nu te încurce cu nimic.

Spațiile de depozitare sunt foarte importante

Așa cum spuneam, în bucătărie ai nevoie de o mulțime de accesorii, iar toate acestea trebuie depozitate undeva. Prin urmare, mobilierul pe care îl alegi trebuie să fie multifuncțional și să îți ofere cât mai mult spațiu de depozitare. Accesul la aceste obiecte trebuie să fie cât mai facil, fără a fi nevoie să scoți toate lucrurile din dulap pentru a ajunge la un anumit obiect.

Vei avea nevoie, în special, de tăvi pentru tacâmuri, de un loc special pentru coșul de gunoi, de un suport pentru vase, dar și de diferite cutii și coșuri pentru o organizare cât mai practică și mai eficientă.

Calitate înainte de toate

Designul este important, cu siguranță, însă nu înseamnă totul. Există și alte detalii mult mai importante, iar cel mai bun exemplu în acest sens este calitatea. Aceasta ar trebui să fie mereu pe primul loc, așa că nu ar trebui să fii mai atras de oferta unui producător de mobilier care pune mai mult accent pe design și nu pe calitate.

Acestea fiind spuse, sperăm că sfaturile noastre te vor ajuta să îți alegi mobilierul pentru bucătărie perfect care să nu te dezamăgească și să fie 100% pe placul tău. Iar dacă dorești mobilier pentru bucătărie la comandă de cea mai bună calitate, nu ezita să ne contactezi!

Leave a comment